Cernobal - o amintire intunecata din istoria omenirii

Cu o suta de ani in urma s-au descoperit pentru prima data radiatiile. Oamenii nu au inteles atunci ca acestea pot fi periculoase, in schimb s-a descoperit ca acestea pot fi utile, construindu-se diferite aparate utilizate si in prezent in domeniul medical. Fiecare dintre noi am efectuat la nevoie cel putin o sedinta de iradiere. Nu avem nici un simt pentru radiatii, intrucat acestea nu pot fi vazute, simtite sau mirosite. Cu toate acestea ele pot ucide. Pot distruge moleculele ADN, lovind codul genetic. Odata expus la cantitati mari nu simti mare lucru, insa dupa aproximativ o ora vor aparea semnele de greata, varsaturi, dureri de cap, respectiv simptomele unei intoxicatii alimentare. Ulterior, pacientul prezinta semne de ameliorare a simptomelor, dar acest lucru va fi doar pentru o perioada scurta. Dupa doar doua saptamani vor aparea sangerarile, precum si diareea si febra. Situatia se va complica si mai mult dupa ce vor mai trece inca cateva saptamani, cand apar simptome cum ar fi  oboseala, o stare de slabiciune, caderea parului, hipotensiune arteriala si scaderea imunitatii insotita de infectii frecvente, dupa care poate surveni moartea. Cei afectati de radiatii pot suferii  mutatii genetice. Pot aparea malformatii, diverse afectiuni sau disfunctii.

Cernobal este un oras situat in partea de nord a Ucrainei, aflat in apropierea granitei cu Belarus, si a avut o populație de aproximativ 14.000 locuitori.

Centrala Atomoelectrica Cernobil se afla la 14,5 km spre nord-vest de localitate. Centrala electrica a avut initial numele de centrala Vladimir Ilici Lenin iar ulterior a fost denumita dupa oras. Cu toate ca s-a aflat in raionul Cernobil, locatitatea si centrala n-au fost conectate direct. O data cu construirea centralei a fost intemeiat si un oras denumit Pripiat, construit pentru lucratorii si familiile acestora. Pripiat a fost un oras cu o populatie de aproximativ 45000 de suflete, aflat la numai patru kilometri departare de centrala.
Dupa 25 de ani explicatiile pe seama producerii accidentului sunt ca factorii principali aparitiei catastrofei au fost operarea unui reactor proiectat gresit de catre un personal insuficient instruit.
In data de 25 aprilie 1986, in jurul orei 1:00 a.m., celor 176 de angajati ai reactorului nr.4 li s-a ordonat sa desfasoare un test de siguranta, respectiv in cazul producerii unei pene de curent sa verifice un sistem de alimentare automata a reactorului, fapt ce ar fi putut economisii energie.

La ora 1:23 a.m. ca urmare a dezactivarii unor sisteme de securitate au loc o serie de detonari in miezul reactorului. Planseul centralei nucleare incepe sa trepideze iar capacul de 1,2 tone al reactorului sare in aer. Din maruntaiele reactorului nr.4, prin spartura formata, tasneste o tromba uriasa de vapori radioactivi. Peste tot in jur, pe o distanta de sute de metri sunt imprastiate bucati de uraniu si granit, materiale provenite din reactor. Limbi de foc incarcate cu particule radioactive se inalta pe o distanta de pana la 1 km inaltime.

Primii care au ajuns la locul tragediei au fost pompierii, care s-au luptat cu focul fara sa fi fost echipati corespunzator. Au stropit cu tone de apa peste flacarile stranii ce se ridicau din interiorul reactorului nr.4. Dar spre disperarea lor tot efortul a fost in zadar. In schimb au fost cu totii expusi la doze mortale de radiatii. Doi oameni au murit in acea noapte, urmati la scurta vreme de inca 28. Nimeni nu era pregatit sa faca fata unei astfel de catastrofe. Inainte de producerea accidentului, propaganda comunista de atunci prezenta centralele atomoelectrice sovietice ca fiind cele mai sigure si mai performante dintre toate tipurile de centrale electrice. Sub sloganul „atomul pasnic” centralele atomoelectrice sovietice au fost prezentate ca fiind marele succes al ingineriei sovietice.
Propaganda sovietica era menita sa mobilizeze masele de oameni pentru realizarea idealurilor marete ale comunismului. De cele mai multe ori se trunchia si se exagera adevarul astfel ca publicul era manipulat fiind lipsit de o informare corecta.
In urmatoarele luni, 500000 de oameni au purtat un razboi cu un inamic invizibil. O batalie crancena, neglorificata, care a ucis mii de oameni.
Lupta a devenit mai inversunata atunci cand specialistii in domeniu avertizau de pericolul producerii unei a doua explozii, estimata ca fiind de 10 ori mai puternica decat cea a bombei nucleare de la Hiroshima si care ar fi putut afecta jumatate din populatia Europei. Pentru a nu se crea panica, acest pericol a fost tinut secret, atat de catre sovietici cat si de occidentali.

Dupa doar cateva ore de la producerea accidentului norii erau deja contaminati de coloana radioactiva ce se inalta din interiorul reactorului pana la 1000 de metri inaltime. Praful radioactiv era prezent peste tot, fiind de 100 de ori mai radioactiv decat radioactivitatea produsa la un loc de bombele aruncate asupra oraselor Nagasaki si Hiroshima.
In aceeasi zi, viata celor 45000 de locuitori din Pripiat isi urma cursul ei firesc. Oamenii nu aflasera inca de catastrofa ce s-a petrecut la doar cativa km distanta. Dupa un timp incepura sa apara zvonuri despre un incendiu si decesul unor oameni. Una din marile tragedii ale accidentului a fost faptul ca guvernul sovietic a incercat sa ascunda pe cat posibil sau sa minimalizeze amploarea dezastrului. Nori de reziduuri au inceput sa se deplaseze spre centrele mari de populatie, cum ar fi Minsk, si nimeni nu a fost avertizat. Spre seara, in orasul Pripiat, masuratorile indicau si un nivel al radiatilor mai mare de 600000 de ori  decat cele normale, iar in timpul noptii situatia devenise cu mult mai critica. In prima zi de la accident locuitorii Pripiatului au absorbit si de 50 de ori doza maxima admisa de radiatii, existand pericolul sa absoarba o doza letala in doar 4 zile. Specialistii erau ingroziti intrucat nu mai intalnisera un asemenea nivel de radiatii, care continua sa urce.
In ciuda faptului ca populatia orasului se arata tot mai ingrijorata autoritatile de atunci nu au dispus luarea nici macar a acelor masuri elementare de securitate ce s-ar fi impus, respectiv izolarea ferestrelor si a usilor pentru a mai stopa din efectele radiatiilor.
Dupa aproximativ 30 de ore de la accident in oras isi face aparitia mai mult de 1000 de autobuze. Armata anunta ca orasul urmeaza sa fie evacuat. Locuitorilor li se da un termen de doar doua ore pentru a-si aduna bunurile, dupa care urmau sa astepte in fata locuintelor. Desi nu stiau, oamenii isi vor parasi casele pentru totdeauna. In aproape 4 ore toti cei 45 de mii de locuitori au fost evacuati.
Iar abia la o saptamana de la accident sunt evacuati si locuitorii orasului Cernobal impreuna cu locuitorii localitatilor aflate pe o raza mai mica de 30 km de centrala. Singurii care au ramas au fost militarii si membrii delegatiei stiintifice.
Nimeni din afara Uniunii Sovietice nu stia despre accident decat abia la doua zile mai tarziu, cand oamenii de stiinta din Suedia au detectat o cantitate masiva de radiatii ce provenea dinspre est. Efectele dezastrului de la Cernobil au fost foarte raspandite. La televiziunile de stiri din Suedia cetatenii sunt alertati de pericolul iminent ce venea dinspre Cernobal.
Dupa mai bine de 42 de ore de la accident autoritatile sovietice pastreaza tacerea.  Abia spre sfarsitul zilei din data de 28 aprilie URSS face in schimburile oficiale de informatii primele informari cu privire la catastrofa.

La baza reactorului continuau sa arda 1200 de tone de magma incandescenta cu o temperatura de 3000 de grade Celsius, fiind expulzate in atmosfera importante cantitati de praf si gaz radioactiv, pe care vantul le imprastie dupa bunul plac.
O flota de circa 30 de elicoptere incearca sa stavileasca flacarile si sa innabusa radiatiile, aruncand cu saci de nisip si acid boric peste magma incandescenta din interiorul reactorului.

Dupa o vreme, militarii au format un dop gigant de 6000 tone de nisip si acid boric la gura reactorului, sub care materialul radioactiv incandescent continua insa sa fumege. Apar vesti alarmante despre o noua posibila explozie provocata de cresterea temperaturii sub dopul de protectie format de militari. Specialistilor le era teama de aparitia Sindromului China, respectiv miezul supraincalzit al reactorului sa topeasca podeaua betonata si sa avanseze catre centrul Pamantului, ajungand pana la urma in cealalta parte a globului. Dar in urma unor calcule au ajuns la concluzia ca este posibil ca in urma trecerii magmei de placa solida de beton, la contactul cu apa acumulata dedesubt, sa se produca o noua explozie, cu efecte mult mai devastatoare asupra intregului continent European. Autoritatile de la Moscova dispun drenarea apei aflata sub reactor si acoperirea sparturii reactorului pentru a face sa scada definitiv temperatura dinauntru. Astfel ca elicopterele militare vor arunca 2400 tone de plumb. La emisiile radioactive se vor adauga acum si vapori formati in urma topirii plumbului, cu efecte devastatoare si pe termen lung pentru mediu si sanatate . Temperatura reactorului incepe insa sa scada, focul fiind acoperit in totalitate. Se vorbeste de o cifra de 600 de piloti care au fost contaminati mortal in aceste operatiuni. Cu toate acestea rezultatul eforturilor depuse de militari si civili nu este unul de durata. Materialul incandescent aflat in interiorul reactorului continua sa actioneze. Placa de beton ce constituie podeaua reactorului a inceput sa se fisureze existand pericolul scurgerii magmei tot mai jos. Riscul contaminarii apelor subterane si implicit a panzei de apa freatica devenea tot mai mare. De asemenea riscul unei explozii isi pastra un procent de 10% din probabilitate.
Ca masura de prevenire a unor astfel de accidente, timp de o luna de zile, s-a sapat cu ajutorul a 10000 de mineri un tunel de aproximativ 150 de m, de la reactorul nr.3 pana la reactorul nr. 4. Odata ajunsi dedesubtul reactorului nr.4,acestia au construit o camera in care au instalat un sistem conceput special pentru racirea reactorului, bazat pe azot lichid.
Acum sovieticii sunt preocupati de aparitia breselor in peretii reactorului precum si de resturile foarte radioactive expulzate de explozie din maruntaiele reactorului si care se gasesc in cantitati  deloc mici, in anumite zone adunandu-se in tone de materiale.

Intr-un an au fost mobilizati o suta de mii de soldati si ofiteri rezervisti, precum si 400000 de civili. Acestia au fost mobilizati ca pentru razboi fiind alesi din mai multe state ce alcatuiau atunci URSS, inclusiv din Moldova. Cei care au participat la batalia cu inamicul nevazut li s-a pus un termen generic de „lichidatori”, datoria lor fiind de a „lichida” radioactivitatea, respectiv de a umbla din loc in loc si de a indeparta praful radioactiv depus pe o suprafata de zeci de km. Astfel, 300000 metri cubi de pamant contaminat au fost ingropate in santuri si acoperite cu ciment. S-au constituit echipe de vanatori cu misiunea speciala de a ucide toate animalele din zonele apropiate intrucat blana lor contaminata putea fi un pericol pentru „lichidatori”.
Solutia finala era de a imbraca resturile reactorului intr-un sarcofag urias pentru a impiedica raspandirea deseurilor toxice si a neutraliza radioactivitatea pentru totdeauna. Proiectul era unul ambitios si presupunea etanseizarea reactorului intr-un sarcofag din beton si otel, cu o inaltime de 66 de metri si o lungime de 170 de metri. Structura ce inconjoara reactorul s-a ridicat la aproximativ 300000 de tone metrice de beton.

Au fost depuse eforturi imense, sarcofagul a fost construit in mai putin de 7 luni de zile in conditiile in care fiecare secunda petrecuta in apropierea reactorului punea in pericol sanatatea militarilor si a muncitorilor. Acestia erau lipsiti de un echipament de protectie adecvat fiind nevoiti sa-si confectioneze scuturi si costume din placi subtiri de plumb. Se vorbeste in prezent de moartea a zeci de mii de oameni din randul „lichidatorilor”, dar oficialitatile au ascuns, deformat si musamalizat adevarul astfel ca au recunoscut mai putin de 60 de morti ca avand drept cauza efectul expunerii la radiatii. In prezent, supravietuitorii din randul „lichidatorilor” se confrunta cu taierea pensiilor si lipsa de respect din partea oficialitatilor.
Efortul economic a fost unul colosal, costul operatiunilor ridicandu-se la 18 miliarde de dolari, echivalentul de atunci in ruble. Practic a pus o frana economiei imperiului sovietic. Implicatiile politice ale accidentului au fost intr-atat de profunde incat au contribuit in mare masura la destramarea URSS.
Accidentul a intrat adanc in constiinta conducatorilor sovietici, care, pentru prima data in istoria razboiului rece, au fost de acord sa coopereze cu vesticii. Sub denumirea de Glasnost au fost instituite o serie de reforme politice ce includeau relaxarea cenzurii, slabirea represiunii politice, democratizarea, fiind diminuate acele elemente conservatoare caracteristice partidului comunist, mostenite inca de pe vremea lui Stalin.
De asemenea, au fost dezvoltate si extinse politicile de reducere a armelor nucleare. Puterile nucleare ale lumii au procedat la distrugerea rachetelor cu focoase nucleare, cu raza lunga si medie de actiune. Catastrofa de la Cernobil a schimbat radical perceptia europenilor care, pana atunci, considerasera energia atomica drept una sigura.

In prezent localitatile din jurul centralei sunt partial locuite, cu exceptia Pripiatului. Marea majoritate a celor care se incumeta sa fie aproape de vechea centrala sunt oameni de stiinta si diferiti cercetatori. Cladirile din zonele parasite sunt acum locuite de animalele salbatice. In lipsa oamenilor, animalele au pus stapanire pe zonele contaminate. Exista unele povesti despre aparitia in aceste zone a unor animale ce au suferit malformatii grotesti, insa pana in prezent nu a fost gasita nici o dovada.

In urma unor analize amanuntite s-a constatat ca sarcofagul ce imbraca reactorul nr. 4 prezinta multe crapaturi si fisuri suficient de mari cat sa treaca sobolani prin ele. Sarcofagul are un termen de garantie de 30 de ani, care va expira peste doar cativa ani. Ucraina lipsita acum de sprijinul direct al tarilor ce formau URSS are nevoie de 1 miliard de euro pentru a construi un nou sarcofag, care sa imbrace reactorul nr. 4 „alunecand” peste cel vechi.
In mai multe parti ale lumii au existat incidente sau accidente la centralele nucleare, atat inainte cat si ulterior producerii accidentul de la Cernobil,  insa nici unul dintre aceste evenimente nu a fost pe masura celui de la Centrala Nucleara Cernobil. Pentru ca nu mai exista un reactor atat de mare ca reactorul nr. 4 al Centralei Nucleare Cernobal se spera ca pe viitor sa nu se mai produca un asemenea cataclism nuclear.
Ultimul accident nuclear a fost cel de la Fukushima, Japonia.
Exploziile de la Fukushima nu au distrus invelisurile reactoarelor iar radioactivitatea ridicata din zona a fost cauzata de emiterea de aburi radioactivi. Chiar si in cazul unei explozii majore, zona iradiata ar fi mai redusa decat cea din Ucraina.
Accidentul de la centrala Cernobil a fost clasificat ca fiind cel mai grav din istoria energiei nucleare, respectiv de nivel 7, maximum posibil pe scara gravitatii evenimentelor nucleare. Fukushima a fost clasificata cu acelasi nivel de gravitate, dar amploarea dezastrului a fost mult mai mica si nu s-au inregistrat decese.