Stramosii automobilelor

In anul 1672 un calugar iezuit pe nume Ferdinand Verbiest a realizat pentru distractia imparatului Chinei, de pe atunci, un soi de jucarie autopropulsata cu puterea aburului. Forma primitiva a acestui prim vehicul autopropulsat nu permitea transportul pasagerilor.

In anul 1769 Francois Cugnot, un inginer militar francez, in incercarea de a acoperii necesitatea unui mijloc pentru transportul si mutarea tunurilor grele aflate in dotarea armatei franceze, a realizat primul vehicul autopropulsat ce putea fi manevrat de o persoana cocotata pe trunchiul de sustinere al angrenajului. Vehiculul a fost construit din fier si lemn, avea trei roti din care doua in spate si una in fata, iar cazanul si motorul ce functionau cu aburi se aflau in fata rotii de directie. Masina transforma miscarea liniara a pistoanelor actionate de abur in miscare circulara. Inventia forma o imagine groteasca a ceea ce se poate numi in prezent vehicul. Din pacate inventia lui Francois

Cugnot s-a dovedit a nu fi foarte utila fortelor militare franceze intrucat vehiculul era mult prea greu de strunit si lent.

Doi ani mai tarziu  Francois Cugnot mai face o incercare cu un vehicul asemanator primului, insa imbunatatit, ce se misca mult mai repede, dar care s-a defectat in timpul deplasarii sale lovind si daramand un zid, constituind astfel primul accident al unui vehicul cu motor.


In anul 1807 este conceput primul motor cu combustie interna ce folosea un amestec de hidrogen si oxigen pentru a genera energie. Autorul acestui motor a fost Francois Isaac de Rivaz, din Elveția, care a construit si o masina pentru acest motor lunga de aproximativ sase metri si grea de aproape o tona, fiind primul autovehicul ce rula cu ajutorul unui motor cu ardere interna.
Urmeaza o perioada de 70 de ani in care aparitia  pe strazi a vehiculelor cu autopropulsie nu era văzuta cu „ochi buni”, nici de catre autoritati si nici de catre vizitii si conducatorii de carute cu atelaj.  Desi provocau uimire si atrageau multi curiosi, aceste „locomotive de strada” lasau in urma un miros urat, produceau mult zgomot si contribuiau semnificativ la deteriorarea drumurilor de atunci, fiind foarte grele si dificil de manevrat. De altfel guvernul britanic a emis si un decret in anul 1865 prin care se impuneau reguli si restrictii privind deplasarea pe strazi a autovehiculelor cu abur.

In anul 1878 apare „La Mancell” o diligenta cu motor cu aburi construita de un francez, Amedee Bollee, si care se evidentiaza printr-un element inovativ, respectiv vehiculul avea suspensie la toate cele patru roti din care doua oscilau fiind articulate la mecanismul de ghidare pe pivoti si fuzete. Aceasta inventie a facut ca plimbarile sa devina mult mai putin zdruncinatoare.
In anul 1886 apare trasura automobil cu motor de explozie in doi cilindri in „V” si care se putea raci cu apa prin peretii dubli ai cilindrului.

De abia in 1887 apare motorul in patru timpi al lui Nikolaus August Otto, inventie ce a fost brevetata de firma Otto si Langen de Deutz din Germania. Nikolaus August Otto a fost un simplu vanzator intr-o bacanie, dar care avea planuri si ambitii pentru viitorul sau. La conceperea motorului el s-a inspirat din schitele unui motor in doi timpi creat de Jean Joseph Etienne Lenoir din Belgia in anul 1860. A fost primul motor de succes cu ardere interna. 


In 1888 Karl Benz devine principalul constructor de automobile usoare, realizand si modele de 300 kg, cu doua locuri.





In 1891 se construiesc cu succes primele motoare cu sasiuri de catre firma franceza Panhard şi Levassor.

In 1898 firma Renault revolutioneaza tehnologia automobilelor prin introducerea unor inovatii cum ar fi cutia de viteze in trei trepte si de mers inapoi, transmisia prin ax cardanic, precum si un nou sistem ce imbunatatea racirea motorului prin termosifon.

In anul 1901 apare automobilul Mercedes ce prezenta propriile caracteristici cum ar fi: sistem pe rulmenti, racirea prin radiator in sistem fagure, cutie de viteze cu maneta inclinabila, sasiu din lame de otel prelucrate si proiectate in forma de „U” etc.