Valea mortii din Yakutia

Republica Sakha (Yakutia) cuprinde aproximativ o cincime din teritoriul Rusiei. Cea mai mare parte din teritoriul Yakutiei ocupa nord-centrul Siberiei, iar aproape 40% din Yakutia este cuprinsa in cercul polar.

Capitala Yakutiei, orasul Yakutsk (Iakutk) iese in evidenta pe plan mondial mai mult prin reportajele cu privire la frigul extrem ce strabate aceasta tara, cu temperaturi ce depasesc -45 grade C (in unele zone ale tari temperatura ajunge si la -70 grade C), dar si prin fetele fierbinti ce pot fi admirate in diferite ipostaze provocatoare la o simpla cautare pe Youtube.

Tara are o populatie de aproape un milion de oameni, insa se intinde pe o suprafata enorma, de 3.103.200 km patrati (comparativ Yakutia este cu putin mai mica decat India).
Solul acestei tari este permafrost. Tinuturile intinse si aproape pustii sunt acoperite de tundra. Muschii si lichenii fiind hrana de baza pentru renii ce se gasesc in numar mare pe teritoriul acestei tari
Aici se gasesc importante resurse minerale, fiind inca din  secolul XIX in atentia exploratorilor si cautatorilor de aur si alte metale pretioase.
Valea mortii este o zona aflata in cea mai putin explorata regiune din Yakutia, de-a lungul raului Viliui. Populatia locala, yakutii, refuza sa intre in aceasta zona pe care o evita mergand pe drumuri ocolitoare, la zeci de kilometri distanta. De asemenea sunt reticenti in a vorbi despre Valea Mortii, si cer aventurierilor sa nu patrunda in aceasta zona pe care ei o considera ca fiind o primejdie pentru viata. In constiinta lor este infiripata adanc ideea ca locul este bantuit de forte malefice greu de inteles si explicat.

In 1884 exploratorul si cercetatorul Richard Karl Maak primeste misiunea  de a conduce o expeditie stiintifica in zona bazinului raului Viliui. Aici el descopera mai multe obiecte din metal de forma unor cupole sau cazane uriase. Aceste obiecte erau partial ingropate in permafrost, iar in deschiderea pe care o formau la suprafata putea intra chiar si un ren cu tot cu calaret.
Ulterior au urmat si alte expeditii care au confirmat cele relatate de Richard Karl Maak. Diversi aventurieri si exploratori au descris existenta in zona a mai multor obiecte metalice de forma unor cupole, ce aveau fiecare marimi diferite, de pana la 9 metri diametru si care erau prevazute cu o deschizatura pe mijloc. In jurul acestor obiecte vegetatia crestea in mod ciudat, respectiv existau plante din specii comune mult supradimensionate.
La inceput acestia au crezut ca emisferele sunt din cupru, dar au constatat faptul ca metalul nu prezenta caracterisitici obisnuite, respectiv obiectele erau foarte grele, peretii acestora aveau o grosime de doi centimetri, cu muchiile ascutite, iar orice  incercare de a taia o mostra cat de mica a esuat, metalul fiind extrem de dur si rezistent, nemodificandu-se nici macar sub lovituri puternice de ciocan. Unul din exploratori a caracterizat cazanele ca parand a fi din cupru, intrucat prezentau o culoare asemanatoare, dar mai exista ceva, ca un strat protector, similar cu smirghenul.

De-a lungul timpului localnicii au observat ca aceste cazane incep sa se scufunde incet dar sigur in stratul de permafrost, pana cand dispar iar in urma lor raman urme circulare imprimate in sol, pe care creste o vegetatie neobisnuita.
O mare parte dintre membrii acestor expeditii s-au imbolnavit in mod ciudat, respectiv fie si-au pierdut parul fie le-au aparut pe piele diferite umflaturi de mici dimensiuni de care nu au mai reusit sa scape.
De asemenea, batranii localnici descriu ca cei ce indraznesc sa paseasca in zona sunt loviti  brusc de o afectiune ciudata caracterizata prin vertij, urmat de o stare de lesin si de pierderea aproape completa a puterilor, pana aproape de pierderea cunostintei.
Simptomele descrise sunt asemanatoare cu situatiile ce apar la expunerea unor radiatii puternice. 
Localnicii mai povestesc ca uneori se pot observa mingi de foc tasnind din pamant si indreptandu-se cu repeziciune spre cer. Aceste globuri sunt azvarlite de un fel de dispozitive ce ies din pamant.
In textele sanscrite se vorbeste de o lupta aeriana purtata intre zei, prin care cu ajutorul unui dispozitiv aflat la sol sunt doborate mai multe aparatele de zbor (vimanas) ce au pornit un atac feroce asupra  mai multor asezari de pe pamant. Este oare posibil ca aceste emisfere sa fie parti din navele extraterestre doborate de un sistem de aparare aflat la sol?

Legendele locale Yakute vorbesc de aceste emisfere de metal ca fiind o parte a unui sistem de aparare, lasat in urma dupa o mare batalie ce a avut loc intre fiinte venite din spatiu.
Se crede ca Valea Mortilor este terenul de amplasare subterana al unei instalatii de aparare antiaeriana, care deschide foc atunci cand o amenintare se apropie de pamant, fie ea este vorba de o nava extraterestra sau de vreun meteorit.
In anul 1908 un obiect straniu venit din spatiu a explodat deasupra tinutului Siberian, cu un impact absolut devastator, culcand la pamant portiuni vaste de paduri si dislocand stanci de mari dimensiuni. Pentru ca nu au fost descoperite ramasite ale obiectului venit din spatiu nu exista certitudinea ca acesta chiar a fost un meteorit. Fenomenul poarta denumirea de Tunguska si s-a produs nu foarte departe de Valea Mortilor.