sâmbătă, 16 iunie 2012

Resident evil: Retribution (2012)


Nota acordata: 5.00
Genul: Thriller/SF/Horror/Actiune
Se pare ca Paul W.S. Anderson nu vrea sa se lase nici dupa terminarea celui de-al patrulea film din serie (totusi partile doi si trei nu poarta semnatura lui) iar anul acesta ne mai serveste  o felie, avand-o drept cireasa pe Milla Jovovich.
Bugetul noului RE nu este deloc mic, de 90 de milioane de dolari. Din cate am auzit filmarile s-au desfasurat in cea mai mare parte undeva prin Tokyo, Japonia.
Continuarea seriei este stimulata de incasarile record pe care filmul Resident Evil: Afterlife le-a realizat in box-office-ul international, respectiv de peste 296 de milioane de dolari.
Surpriza mea a fost sa constat ca in distributie reapare Michelle Rodriquez, care si-a pus o amprenta destul de semnificativa prin evolutia ei in prima parte a francizei RE produsa in 2002.
Parerea mea personala este ca cel mai bun din serie a fost chiar acest film, respectiv  Resident Evil: Experiment Fatal din 2002, pentru ca s-a dovedit un real succes si pentru ca a castigat o multime de fani. Filmul a continuat cu inca trei realizari, respectiv: Resident Evil: Apocalypse (2004); Resident Evil: Extinction (2007); Resident Evil: Afterlife (2010). In toate aceste filme este vorba despre Apocalipsa ce s-a abatut asupra pamantului dupa ce corporatia „Umbrella” a scapat de sub control, in mod mai mult sau mai putin intentionat, un virus „T” capabil sa transforme mortii in zombii mancatori de carne proaspata umana.
Eroina principala este Alice, rol interpretat de Milla Jovovich, care a intrat in atentia corporatiei „Umbrela” prin abilitatile ei speciale, fiind considerata soldatul perfect.
Trebuie mentionat si faptul ca o parte din ideile si chiar personajele ce se regasesc in franciza RE vin de la jocurile video cu acelasi titlu si care se bucura la randul lor de un imens succes.



 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentariul dumneavoastra va fi postat imediat ce va fi validat de un moderator