joi, 12 iulie 2012

[Rec] (2007)


Horror/ Thriller/ Drama
Nota acordata: 9.50
Cine ar fi crezut ca spaniolii sunt capabili sa produca un film de groaza de o asemenea calitate?
Fiind atrasi de succesul lui [Rec] americanii au produs si ei un remake, pe nume Quarantine (2008). Cine nu a auzit de [Rec] se poate pacali alegand Quarantine, in ideea ca doar americanii pot produce filme cu adevarat bune.
In cazul lui Rec si a remake-ului sau Quarantine aceasta regula nu se aplica, ba din contra. In timp ce [Rec] este un film de groaza exceptional, Quarantine nu este decat o copie banala menita sa culeaga roadele semanate de spanioli.
In Rec personajul principal este Angela Vidal, o tanara reporterita, talentata si dragalasa, care impreuna cu cameramanul Pablo face o vizita la o sectie de pompieri, in vederea realizarii unui reportaj. Aici va lua cateva interviuri unora dintre angajati si spera sa aiba parte de mai multa aventura, respectiv producerea unei alarme urmata de o deplasare in teren, pentru a-i filma pe pompieri in focul actiunii.
Spre marele ei “noroc” pe timpul noptii se da alarma. Pompierii sunt solicitati sa intervina pentru a deschide calea politistilor, intr-un apartament in care se afla incuiata o batrana. Vecinii au fost cei care i-au alertat atat pe politisti cat si pe pompieri intrucat batrana scotea tipete infioratoare. Ajunsi la fata locului aproape toti locatarii asteptau in casa scarii blocului interventia politistilor si pompierilor. Pompierii sparg usa apartamentului iar in interior o gasesc pe batrana, ce parea confuza si infricosata. Unul din politisti se apropie de aceasta pentru a  incerca sa o linisteasca. In mod neprevazut batrana se repede la politist si-l musca, ranindu-l foarte grav.
Se produce o dezordine si o agitatie greu de descris, pompierii se lupta sa-l extraga din apartament pe politist si sa-l transporte de urgenta la spital.
Ajunsi in scara blocului acestia constata cu stupefactie ca toate iesirile au fost blocate sub paza militara de autoritati, cu totii fiind izolati in interior. Din explicatiile transmise prin megafon rezulta ca au fost pusi in carantina ca urmare a identificarii unui virus ce parea sa-i fi infectat pe unii dintre locatari.
Angela Vidal realizeaza ca lucrurile au degenerat spre o situatie aproape fara scapare, viata sa fiind pusa in primejdie. Insa exista si o parte buna, respectiv, in cazul supravieturirii, sansa lansarii spre o realizare profesionala de exceptie prin realizarea unui reportaj extraordinar.
Manuela Velasco (Angela Vidal) are o prestatie de exceptie, avand si un sarm aparte, fiind plina de tinerete, vioiciune si cu o inteligenta jucausa. Nici ca se putea o alegere mai buna.
Insa si ceilalti actori reusesc sa tina pasul, creand astfel impresia ca ceea ce vezi poate fi cat se poate de real.
Filmul este realizat in binecunoscutul stil Blair Witch Project, respectiv cu o singura camera de filmare manuita de unul din personajele din film ( Pablo).
Filmul a fost produs cu un buget mic de doar 1500000 de dolari, dar se inscrie in topul celor mai bune filme de groaza de pana in prezent.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentariul dumneavoastra va fi postat imediat ce va fi validat de un moderator