De ce sunt abuzati copiii in Romania?

Orice abordare in acest sens risca sa devina foarte penibila si sa se indrepte spre tot felul de supozitii sterile.

Chiar titlul de mai sus poarta in sine o nuanta de dementa, intrucat nu ar trebui sa existe copii abuzati nici unde in lume, mai cu seama in propria noastra tara. Cu toate acestea anumite rapoarte indica faptul ca Romania ocupa locuri fruntase in Europa la acest capitol.

Am ascultat si citit nenumarate motive si explicatii pentru care masurile autoritatilor si legislatia romaneasca sunt deficitare in acest domeniu.

Este insa absolut gresit sa tratezi problema copiilor abuzati doar din perspectiva raspunderii sau mai bine zis a vinei pe care o institutie sau un functionar ar trebui sa o poarte in cazul producerii unui astfel de eveniment nedorit.

Probabil daca legislatia romaneasca ar trata orice abuz asupra unui copil ca si cum ar fi o infractiune, ce cade sub incidenta codului penal, atunci ar exista sanse mai multe ca astfel de “fenomene” sa se imputineze.

Insa daca s-ar ajunge la o sanctionare dura pentru fiecare parinte ce isi abuzeaza copiii, am ajunge o tara cu milioane de infractori.

De ce? Pentru ca insasi definitia de abuz asupra copilului este foarte greu de digerat pentru nivelul de civilizatie pe care intreaga societate romaneasca l-a atins in prezent.

In legislatia din perioada comunista foarte vag existau referiri cu privire la violentele familiale asupra copiilor.

In acele vremuri doar medicul si asistentii medicali interveneau, in ultima instanta, atunci cand constatau existenta unor traume fizice severe asupra copilului.

In prezent exista asistenti sociali ce se ocupa sau ar trebui sa se ocupe de aceste proleme. Totusi munca acestora se bazeaza mai mult pe preventie, fiind neputinciosi fara un sprijin real acordat din partea intregii comunitati.

Pentru ca tu, cetateanu X, nu poti sa spui ca un anumit angajat de la primarie este de vina pentru ca vecinul si-a abuzat copilul.  Au existat cazuri cand asistentii sociali s-au deplasat la o anumita adresa pentru a cerceta conditiile de la fata locului iar cand au cerut informatii de la vecini acestia au ridicat din umeri si au refuzat sa le ofere informatiile necesare, iar ulterior in acea familie s-a ajuns la abuz.

Primii care afla de existenta elementelor premergatoare unui abuz si care ar putea semnala acest lucru sunt chiar persoanele aflate in imediata apropiere a locuintei unde se afla familia copilului respectiv. Pentru ca un copil tipa cand este lovit si se aud si injuraturile sau urletele razboinice ale parintilor.

Sau acele persoane din anturajul familiei, cum ar fi prieteni sau alte rude, ce ar putea da indicii pretioase cu privire la pericolul producerii unui abuz asupra unui copil, respectiv: daca unul din parinte este dependent de alcool iar in starile sale de ebrietane devine violent; daca parintele sufera de o boala psihica sau manifesta un anumit comportament, ce ar putea constitui un indiciu de instabilitate mintala; ori daca adultii din familie nu au un loc de munca si deci nu realizeaza venituri, dar se ocupa cu diverse activitati dubioase ce depasesc limitele legii sau daca acestia sunt lipsiti de moralitate iar prin faptele lor ar putea pune in pericol dezvoltarea si integritatea copilului – toate acestea pot constitui indicii cu privire la posibilitatea aparitiei unui abuz.

Daca se pleaca de la premisa ca un asistent social comunitar trebuie sa stie totul, fara sa mai fie nevoie si de implicarea altor persoane, atunci putem trage concluzia ca meseria de asistent social se potriveste foarte bine cu cea de tap ispasitor, pentru care toate pacatele membrilor comunitatii se vor revarsa asupra lui.

Intreaga problema trebuie tratata de la radacina, pentru ca doar indepartand sau anuland cauzele aparitiei fenomenului de abuz pot exista sanse reale de preventie. 

Totusi, de ce apar astfel de abuzuri? Exista o combinatie patologica intre mentalitatea abrutizanta, saracie si lipsa de perspectiva in viata.

Mai bine exprimat: comportamentul abuziv este indirect legat de gradul de brutalizare pe care intreaga societate il poate exercita asupra unei persoane, grup sau comunitati oarecare.

Psihologii ar putea, prin diferite teste specifice, sa determine in ce masura mentalitatea indivizilor, dintr-o anumita comunitate, se inscrie sau nu pe un ascendent normal.     

Cat de logice vi se par cuvintele „Eu te-am facut, eu te omor” pe care un parinte i le adreseaza copilului sau, indiferent de context? Daca cuiva anume i se pare ca parintele are acest drept de viata si de moarte sau de a lovi intr-un copil, atunci am putea vorbi de grave carente in educatia, mentalitatea, sanatatea psihica si moralitatea acelei persoane.

Simtul esecului, al neputintei si al disperarii ii fac adeseori pe parinti sa-si inece amarul in bautura si chiar sa ajunga sa-si urasca proprii copii.

Oricat s-ar pierde unii deontologi in explicatii, societatea in sine exercita o anumita presiune coercitiva asupra membrilor sai iar adesea aceasta coercitie se dovedeste a fi un factor brutalizant si abuzator. Exista numeroase exemple pe care as putea sa le dau, dar totul pleaca de la premisa ca daca un lucru sau un fapt este acceptat de intreaga societate atunci acesta devine automat o realitate. De exemplu, daca un tanar doreste sa se realizeze in munca dovedindu-se destoinic acesta nu va fi retribuit sau recompensat corespunzator, tocmai in ideea gresita, dar unanim acceptata, ca acest lucru nu este posibil intrucat ceilalti angajati s-ar putea considera nedreptatiti.

Tanarul va depune un efort dublu, poate triplu, in raport cu ceilalti colegi ai sai dar va trebui sa se multumeasca cu salariul minim pe economie pentru ca aceasta este o regula ce trebuie respectata pentru a nu se face discriminari.

Dupa cativa ani acel tanar va realiza ca, orice ar face, sansele lui de reusita sunt de fapt nule iar intreaga lui viata risca sa si-o petreaca muncind in locul celorlalti colegi, ce s-au obisnuit sa-l vada ca ii scuteste de o mare parte din treaba.

Acesta ar putea fi un exemplu moale, legat de ce se intampla cu salariatii in general, in institutiile romanesti.

Dar daca incep sa amintesc de perioada comunista, mi-as pierde zile si nopti descriind aici situatii de abuz in care statul si-a traumatizat proprii cetateni, pentru a-i putea supune si controla.

Ideea este ca aceste traume si suferinte nu se vindeca sau nu se vindeca complet.

Incetul cu incetul, parintele isi va pierde speranta si va obosi sa lupte, atat pentru el cat si pentru restul familiei lui, ajungand sa considere ca intreaga sa viata nu merita sa fie traita.

Adultul va tinde sa-si descarce frustrarile acumulate asupra propriului copil, pe care il vede principalul vinovat pentru propria lui suferinta si neputinta.

Foarte multi dintre parinti folosesc expresiile „pentru voi ma zbat zi de zi” sau „muncesc si trag ca un animal pentru ca voi sa aveti paine pe masa”,  insa si cuvintele ranesc sau pot constitui un abuz psihic asupra copiilor, pentru ca le creeaza o stare de nesiguranta, pericol si teama.

Cel abuzat se va transforma in abuzator, iar acest fapt va continua la nesfarsit. Acest tip de comportament se va transmite mai departe, ca si o traditie de familie.

Sansele de reusita in viata scad pentru o persoana care este bolnava, cu un nivel de educatie scazut, ori face parte dintr-o clasa sociala defavorizata sau este discriminat pentru diferite motive.

Exista mai multe tipuri de abuz, cum ar fi:

-      abuzul fizic - cand copilul este lovit, ars, scuturat, impins, tras de par, batut cu nuiaua, supus la munci grele etc;

-      abuzul sexual - cand parintele sau oricare alta persoana atinge glandele sexuale ale copilului sau cand il obliga pe acesta sa vizioneze diferite materiale cu caracter pornografic, ori il initiaza intr-un anumit limbaj murdar cu conotatii sexuale etc;

-      Abuzul emotional sau psihic atunci cand asupra copilului sunt exercitate anumite presiuni din partea unui parinte cu scopul de a se razbuna pe partener implicand copilul in scandalurile si certurile dintre ei, cand un copil este mentinut intr-o stare de teroare fiind amenintat cu alungarea sau abandonarea, ori amenintat cu moartea, este trimis la cersit sau suporta diverse alte umilinte;

-      Neglijenta – cand un copil este lipsit de ingrijire, este infometat, prost imbracat, lasat sa doarma pe afara, daca se imbolnaveste si nu este dus la medic, este impiedicat sa mearga la scoala.

Intr-o societate ex-comunista ca a noastra, cu mentalitati gresite, cum ar fi „bataia este rupta din rai” sau „ce nu te omoara te intareste”, in care predomina saracia si lipsa de educatie, va exista pe langa un nivel foarte ridicat de coruptie, de numeroase alte delincvente si o pozitie fruntasa in ce priveste abuzurile asupra minorilor.