vineri, 9 noiembrie 2012

Cinderella Man (2005)


Genul: Drama/ Biografie/ Sport
Nota acordata: 8.50
Film din categoria drama ce a inregistrat un succes enorm, fiind nominalizat la Oscar la trei categorii „Cea mai buna editare de film”, “Cel mai bun machiaj” si “Cel mai bun actor intr-un rol secundar - Paul Giamatti”, insa fara sa castige vreun premiu.
A fost realizat cu un buget de 88 de milioane de dolari.
In distributie apar cateva nume sonore, cum ar fi cele ale actorilor Russel Crowe, Renee Zellweger, Paul Giamatti, precum si regizorul Ron Howard.
Actiunea se petrece in perioada Marelui Crah Financiar ce practic a ingenunchiat America si majoritatea tarilor capitaliste intre anii 1929-1933.
Jim Braddock (Russell Crowe) este un cetatean american de rand, care incearca sa supravietuiasca de pe o zi pe alta alaturi de sotia sa Mae (Renee Zellweger) si cei trei copii ai lor.
Principalul venit realizat de Jim este din boxul pe care il practica zi de zi, fiind considerat un boxer nu foarte bine cotat dar ambitios.
Insa intr-o zi in ring are loc un accident, respectiv mana lui Jim se fractureaza, acesta fiind nevoit sa renunte la a mai boxa pentru o anumita perioada.
Pentru ca nu cunostea nici o meserie Jim este nevoit sa faca munca de jos, in docuri ca hamal sau ca simplu salahor – in situatiile in care reusea sa-si gaseasca de munca. Vor fi insa zile si mai grele cand Jim va trebui sa cerseasca un banut pentru a-si intretine familia sau chiar sa ceara ajutor social de la stat.
Cu trecerea timpului familia lui Jim se descurca din ce in ce mai greu, existand zile cand practic nu mai aveau ce pune pe masa.
Nu exista alta cale de redresare decat intoarcerea la box, odata ce mana lui Jim se va ameliora.
Acesta se reintoarce si lupta cu incapatanare si darzenie, miza fiind supravietuirea celor dragi lui.
Pentru ca se face rapid remarcat, Jim primeste marea provocare din partea unui boxer foarte bine cotat, pe nume Max Baer (Craig Bierko), despre care se spunea ca ar avea o lovitura de pumn mortala, prin care si-a eliminat mai multi adversari, omorandu-i.
Sutele de mii de saraci, ce s-au lovit de aceleasi probleme financiare ca si Jim, se vor identifica cu acesta in marea lupta cu nemilosul  Max Baer, ce apartinea unei clase sociale superioare. Jim devine un erou si o speranta pentru majoritatea cetatenilor americani care isi vor strange pumnii pentru marea confruntare.
Dincolo de competitia sportiva, Jim stie ca de reusita lui va depinde si siguranta financiara a familiei, precum si viitorul copiilor lui.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentariul dumneavoastra va fi postat imediat ce va fi validat de un moderator